In ghetele lor

“Să fii antrenor e mai greu decât credeam. În a 2-a repriză am intrat să joc fiindcă nu mă asculta nimeni și nu m-am mai putut abține”. – Asta a fost reacția unui părinte după exercițiul de “Role-play” de duminică trecută.

În realitate asta e una dintre cele mai mici provocări pe care un antrenor care lucrează cu copiii le întâmpina. O provocare reală pentru mulți antrenori este gestionarea părinților.

Photo Credits: Madalin Popescu

Așa că împreună cu tinerii din Youth Council, Federația Română de Fotbal și Federația Română de Rugby ne-am imaginat cum ar fi ca pentru măcar 20 de minute părinții să trăiască experiență pe care copiii o trăiesc atunci când participă la un meci de fotbal. Cu alte cuvinte cum se simte să fii în ghetele lor?

Așadar am împărțit rolurile și pentru 20 de minute 35 de adulți au jucat un “scenariu” în care 2 echipe de copii de zece ani disputau semifinala campionatului național de juniori, fiecare echipă fiind condusă de către un antrenor – părinte. La mijloc, arbitrul meciului Dl. Gicunelu – tată a 2 copii.

În “tribună” puteai vedea o galerie numeroasă de părinți de tot felul: Nemulțumitul, Pefectionistul, Antrenorul din tribună sau Bufonul – cel care face glume pe seama copiilor. Printre ei puteai erau și Parinții Normali care îi încurajau pe copii sau Observatorii care pur și simplu se bucurau de spectacolul de pe teren.

La eveniment au participat și adevărații copii ai acestor minunați părinți care după un antrenament distractiv cu elemente de fotbal și rugby pe cealaltă jumătate de teren, au venitîn pauză să-și urmărească părinții în acțiune.

Photo Credits: Madalin Popescu

N-a trecut un minut și îi puteai auzi de pe margine:

– Hai tataaaaaa! Aleargaaa nu sta! Aleargă!

-Vreau să fiți concentrați!

-Fii atent la minge, atacă! Atacă! Atacă!

– Hai Al-bas-tru! Hai Al-bas-tru!

Au mai trecut câteva minute și copiii erau deja foarte înflăcărați pe margine:

-Hai tată ce faci? Mergi pe teren? Joc de glezne!

– Dă paseeee sau centrare pe sus!

– Fault! Să bată Dumi!

– Tată ești fundaș du-te-n fataaaa!

– Așa mama bravo!

Văzându-i foarte aprinși m-am dus către doi dintre ei și i-am întrebat:

– Cum joacă părinții voștri?

– Hm…tata joacă bine dar a avut și greșeli. Și el mă ceartă când greșesc. Acum ne luăm și noi revanșa.

Merg mai departe și văd un copil mai liniștit. Îl întreb:

– Cum joacă tata?

– Ăăăă…tata nu joacă. Tata e arbitru.

-Și cum se descurcă?

– Păi el a fost arbitru când era tânăr dar mama lui nu l-a mai lăsat.

-De ce?

– Că cică nu era bun, că cică unii se luau de el, îl înjurau și nu l-a mai lăsat să se ducă să arbitreze.

-Și tu ce crezi?

– Eu cred că e foarte bun.

Chiar atunci arbitrul a fluierat punând capăt primei reprize, prilej foarte bun pentru copii să reînceapă joaca în jurul terenului așteptând a doua repriză. Am văzut 2 copii stând la umbră așa că m-am dus la ei:

– Ce le-ați spune părinților voștri după această repriză?

-Să paseze mai mult, să aerisească jocul.

– Și ceva ce au făcut bine?

– Eeh…au jucat binișor.

– Ei ce va zic vouă după meciuri?

-Tata nu ne spune ce am făcut bine, doar ce am greșit.

– Păi normal că nu-ți zice ce ai făcut bine – intervine celălalt băiat – pe alea bune le știi deja.

Photo Credits: Madalin Popescu

Începe a 2 -a repriză, și de pe margine “Nemulțumitul” îi reproșează arbitrului:

– Arbitre ia-ți ochelari băi nene! Tu nu vezi ce i-o făcut?”

Mă duc lângă un alt băiat și îl întreb:

– Ce părere ai despre domnul de acolo care urlă?

-Hm…e un gest nefrumos. Îmi răspunde. E ce nu se face fiindcă e un meci amical. Dacă era oficial mai înțelegeam. Dar ăsta e un meci amical.

-AAaaah. Am înțeles. Mulțumesc.

Meciul s-a încheiat egal așa că am avut parte de lovituri de departajare. Copiii au inceput să-și încurajeze la unison părinții iar când marcau le săreau în brațe de bucurie. Uneori săreau chiar și în brațele altor părinți ca să-i felicite.

A urmat o conversație relaxată cu părinții, nu înainte de a ieși din rolurile pe care și le-au asumat pentru jumătate de oră.

Photo Credits: Madalin Popescu

Copiii s-au întors la joacă, iar eu am avut plăcerea să moderez dialogul părinților și am fost surprins să descopăr cât de sincer s-au recunoscut în reacțiile copiilor și cât de deschis au acceptat oglinda pe care ei le-au pus-o. A urmat natural o discuție despre ce poate face fiecare dintre ei dar și împreună ca mediul în care copiii lor fac sport să fie mai sănătos și mai fertil dezvoltării lor.

Photo Credits: Madalin Popescu
Photo Credits: Madalin Popescu

 

 

 

 

 

 

Le-am notat pe toate dezordonat pe un flipchart, iar la finalul evenimentului când adunam materialele, am văzut de departe un domn pozând coala pe care notasem. I-am arătat și Dianei momentul și am zâmbit unul la celălalt. Am înțeles că există spațiu pentru astfel de conversații care au potentialul de a-i pune atât pe părinți cât și pe antrenori pe drumul transformării.

A passionate educator on a mission to teach, practice and cultivate character strengths.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer

Sliding Sidebar

About Me

About Me

Hello and welcome! My name is Maximilian, but kids call me Mr. Max. I am a football coach on a mission to teach, practice and cultivate character strengths. Besides education I love nature, snowboarding, tango and adventures. You can contact me on any of the links below.

Social Profiles

Projects that I support: